Gabriela & Stefăniță
69 imagesAu hotărât să-și unească destinele într-o nuntă de poveste. Ceremonia civilă și religioasă au avut loc într-o atmosferă încărcată de tradiție și emoție în localitatea noastră natală Leu, iar după aceste momente speciale, cuplul și invitații s-au îndreptat spre un loc cu totul special pentru petrecerea festivă – restaurantul Curtea Regală.
Restaurantul Curtea Regală a fost locul în care fericirea și bucuria au fost amplificate, iar cei prezenți au trăit o experiență de neuitat alături de Gabriela și Ștefăniță. Atmosfera și serviciile impecabile au contribuit la crearea unui eveniment memorabil, în care iubirea și sărbătoarea s-au împletit într-un mod desăvârșit.
În timp ce invitații se bucurau de mâncăruri delicioase și băuturi fine, atmosfera a fost animată de prezența formației „Ceata lui Streata”. Sunetele lor muzicale pline de viață au ridicat invitații de pe scaune și i-au făcut să danseze pe parcursul întregii seri.
Gabriela și Ștefăniță să găsiți împlinire și bucurie în fiecare zi, iar dragostea voastră să se consolideze în timp, devenind un far puternic în viețile voastre.